… și s-a culcat în acel loc. Și a visat… (Bereșit/Geneza 28:11-12)

A înnoptat acolo în acea noapte… (ibid. 32:14)

Despre Avraham scrie în repetate rânduri cum a primit oaspeți. Despre Isaac scrie în repetate rânduri cum s-a rugat. Despre Iacov scrie în repetate rânduri … când a dormit.

Tora nu-și irosește cuvintele. De la Avraham învățăm ospitalitate, de la Isaac rugăciune. Ce avem oare de învățat din  somnul lui Iacov?

Acea noapte nu era o noapte oarecare. A doua zi urma să se întâlnească cu Esav, fratele său mai mare, care într-un moment de slăbiciune i-a vândut dreptul de întâ născut și căruia i-a luat prin vicleșug binecuvântarea paternă; un frate plin de ură de a cărui frică se ascundea de douăzeci de ani. Deși D-zeu îi promisese  că va fi alături de el și îl va păzi, frica i-a rămas. Cine dintre noi ar fi reușit să ațipească într-o astfel de noapte?

Iacov a reușit. În primul rând, pentru că era obosit. Ciobanului care își păzește zi și noapte turma, care se trezește la cel mai slab foșnet, nu îi rămân prea multe ore de somn.

Oboseală nu este însă de ajuns. Frica e mult mai puternică decât orice oboseală. Iacov, prin puterea credinței sale, a ajuns la acel echilibru care i-a permis să depună tot efortul pentru a se apăra de primejdie, fără a-și pierde liniștea sufletească.

Pentru cei lipsiți de credință, viața este o luptă fără de sfârșit și fără clipă de răgaz. Pentru cei care o înțeleg greșit, credința ridică pasivitatea la rang de virtute. De la Iacov învățăm îmbinarea dintre acțiune și credință. După ce a făcut tot ce era cu putință, Iacov a dormit liniștit, încredințat că D-zeu îl va scoate la liman.

De la Avraham avem de învățat acțiunea, de la Isaac credința, de la Iacov echilibrul dintre cele două.