Căci El mă va piti în Suka Lui, în ziua necazului, mă va ascunde supt acoperișul cortului Lui, și mă va înălța pe o stâncă. (Tehilim/Psalmi 27:5, traducere adaptată) Cum arată coliba (Suka) în care D-zeu ne pitește? Uneori ia chipul unui ambasador, drept între popoare, care emite pașapoarte încălcând dispozițiile primite, uneori dirijează 39 de rachete balistice trimise din Irak astfel încât să facă victime numai printre vaci, uneori aduce gândul potrivit celor care dezvoltă și celor care operează sistemele de apărare anti-rachetă. De cele mai multe ori nici măcar nu ajungem să cunoaștem planurile vrăjmașilor pe care D-zeu le-a dejucat. În așa măsură ne-am obișnuit să fim apărați de D-zeu, încât, în momentele în care El își restrânge puțin apărarea și ne lasă uneori vulnerabili, noi chiar ne supărăm pe El. Nu e corect. Datoria noastră e să-I fim recunoscători pentru toate ocaziile pe care le cunoaștem, dar … Citește mai departe…

Și a fost în zilele judecării judecătorilor și a fost foamete în țară, și un bărbat din Betleemul Iudeei a mers să locuiască în câmpiile Moabului, el și soția lui și cei doi fii ai lui. (Rut 1:1) Și s-a ridicat … și s-a întors din câmpiile Moabului, căci auzise din câmpiile Moabului că Domnu Își amintise de poporul Său, dându-le pâine. (idem 1:6) Se înțelege de la sine că judecătorii judecă. Ce nevoie era să fie scris „în zilele judecării judecătorilor”? Interpretarea larg acceptată este că în acele zile oamenii îi judecau pe judecători, precum scrie și în „Legendele Evreilor”, recent publicată de editura Hasefer: „… dacă un judecător îi spunea unui om <<Scoate-ți paiul din ochi>>, acesta îi răspundea <<Scoate-ți tu bârna din ochi>>. Ca să-i pedepsească D-zeu pe israeliți a trimis D-zeu unul dintre cele 10 valuri de foame…”[1] Dacă judecătorii erau chiar nevinovați, sau aveau și … Citește mai departe…

Dacă nu are fiu, soția îl întreabă. Dacă nu are soție, se întreabă între ei: „Prin ce se deosebește această noapte?”, chiar dacă sunt toți erudiți. Dacă e singur, se întreabă pe el însuși: „Prin ce se deosebește această noapte?”[1] În fiecare seară, când recităm Șma Israel amintim ieșirea strămoșilor noștri din Egipt. În seara de Seder, când avem pe masă mața și maror, ieșirea din Egipt e amintită, uneori chiar forțat, în formă de dialog. De ce oare e atât de important s-o amintim în forma unui dialog? Voi începe cu o întrebare, poate naivă: Care este rostul robiei? De ce simt unii din noi imboldul de a-și înrobi semenii? Nu ar fi oare mai bine pentru toți să trăim în frăție, uniți de un țel comun? Înrobirea strămoșilor noștri în Egipt e un exemplu grăitor: Și s-a ridicat un rege nou peste Egipt , care nu-l cunoștea pe … Citește mai departe…

A spus Rav Iehuda: „Cel care iese în luna Nisan și vede pomi în floare spune: <<Binecuvântat fie Cel care a făcut să nu lipsească [în lume] nimic și a creat în ea creaturi bune și pomi buni pentru folosul oamenilor>>”[1] Migdalul înflorește mult înainte de începutul lunii Nisan. Cel care vede primul migdal în floare, deși bucuria sa e mare, nu rostește această binecuvântare.  Cel care vede primii pomi în floare numai după ce s-a încheiat luna Nisan, nu o rostește nici el. Numai în luna Nisan, luna în care celebrăm eliberarea înaintașilor noștri din robie și ne îndreptăm gândul spre propria noastră libertate, putem s-o rostim. Pomii înfloriți ne dau speranța fructelor pe care le vom culege peste câteva luni, dar ne încântă de acum cu frumusețea lor. Care este însă legătura lor cu eliberarea din robie? A te răzvrăti împotriva unui asupritor care este, sau cel puțin … Citește mai departe…