Dacă veți urma decretele Mele și veți păstra poruncile Mele și le veți înfăptui voi da ploile la timpul lor și pământul își va da roadele, pomii câmpuli își vor da rodul. (Vaikra/Levitic 26:3,4) Voi da pace în țară și vă veți culca și nimic nu vă va înspăimânta … și sabie nu va trece prin țara voastră (ibid. 26:6)

După promisiunea că va fi pace în țară și se vor culca și nimic nu îi va înspăimânta, ce nevoie mai este de promisiunea că sabie nu va trece prin țară?

Din ultimii regi pe care i-a avut Iudeea înainte de distrugerea Primului Templu și exilul babilonian a fost regele Ioșiahu/Iosia[1]. Spre deosebire de bunicul său, Menașe, și tatăl său, Amon, care au fost ticăloși, perverși și idolatri, despre Ioșiahu/Iosia scrie[2]: „Înainte de Iosia, n–a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise; și chiar după el, n–a fost niciunul ca el.”

Sfârșitul său a fost însă amar, precum scrie[3]: „Pe vremea sa, Faraon Neco, împaratul Egiptului, s-a suit împotriva împaratului Asiriei, la rîul Eufratului. Împaratul Iosia i-a ieșit înainte; și Faraon l-a omorît la Meghido, cum l-a văzut.” Dacă Faraon Neco nu a venit să-i cucerească sau să-i jefuiască țara, ci era doar în trecere spre Asiria, ce l-ar fi putut determina pe regele Ioșiahu să ia nefericita hotărâre de a-i ieși în cale? .

Talmudul[4] relatează că regele Ioșiahu, știind că atât el cât și supușii săi au păstrat și au înfăptuit întocmai toate poruncile, s-a bizuit pe promisiunea făcută celor care păstrează și înfăptuiesc toate poruncile. Dacă aveau deja promisiunea „Voi da pace în țară”, ce ar mai putea însemna „și sabie nu va trece prin țara voastră”. A tras singur concluzia că nici măcar oștiri pașnice nu vor trece prin țară. Pătruns de credința că prin meritul faptelor bune va birui, a ieșit înaintea lui Faraon și acolo și-a găsit sfârșitul străpuns de săgeți.

Concluzia pe care a tras-o singur a fost corectă. Dacă ar fi cerut însă sfatul profetul Irmiahu/Iremia, acesta l-ar fi oprit. Profetul știa ce nu știa regele, că pe ascuns poporul continua să se închine idolilor. Chiar dacă regele Ioșiahu merita ca nici măcar oștiri pașnice să nu treacă prin țara lui, poporul nu o merita.

Avem mare nevoie de credință, dar nu avem voie să depășim măsura cât să ne bizuim pe ea.

[1] Amintit în Melahim Bet/ 2Regi 22:1-23:30.

[2] Melahim Bet/ 2Regi 23:25

[3] Melahim Bet/ 2Regi 23:27

[4] TB tratatul Taanit fila 22b