“Cașer”, unii pronunță ”Kosher” sau ”Cușer” se poate traduce prin “acceptat”, “adecvat” sau “corespunzător”. Cuvântul este folosit de cele mai multe ori pentru a caracteriza un aliment care este acceptat conform legilor alimentare iudaice. Prin extensie, când se referă la o persoană sau la o afacere el se traduce prin “cinstit”.

Alimentul în jurul căruia sunt cele mai multe și mai complexe restricții este carnea. Unul din cele mai lungi tratate din Talmud, tratatul Hulin este dedicat în întregime acestor restricții. Cred că este aici și o intenție ascunsă a Creatorului. Carnea este importantă pentru o nutriție sănătoasă și avem chiar dreptul să luăm viața unui animal pentru a satisface această nevoie. Dar, să nu uităm, a lua viața unui animal este totuși an act de cruzime. Reducerea în măsura posibilului a acestor acte de cruzime este, cred, una din rațiunile ascuns ale acestor restricții.

Carnea Cașer poate să provină de la vită, oaie, capră, găină, rață, gâscă, curcan sau porumbel. Mai sunt câteva animale și păsări a căror carne este permisă, dar ele se întâlnesc foarte rar. Nici unul din ele nu este carnivor. Toate au o fire blândă. Ceva din firea animalului a cărui carne o consumăm devine parte din noi. Dacă luăm din însușirile unui animal, să luăm cel puțin lucrurile bune! Carnea de porc, cal, iepure, struț, vultur și multe altele ne sunt interzise.

Actul de a lua viața unui animal pentru a avea voie să îi consumăm carnea se supune unor reguli extrem de riguroase. (Uni folosesc termenul “a sacrifica”. Acest cuvânt se potrivește doar dacă animalul este adus jertfă, ceea ce în zilele noastre nu este cazul.) În ebraică el se numește „Șhita”. De aici provine și denumirea de „Șohet” pentru cel calificat să o facă.

Cuțitul, fără vârf, nu trebuie neapărat să fie foarte ascuțit. În schimb el trebuie să fie, pe cât e omenește posibil, neted fără nicio asperitate. Astfel animalul va suferi că mai puțină durere. Șohetul verifică muchia cuțitului pe unghie și apoi chiar pe deget. Trebuie mult curaj, dar mai ales o mână extrem de ușoară și fină.

Merituos este șohetul care nu cade pradă rutinei ci de fiecare dată când taie un animal o face cu milă, cu regret. Fără să apese pe cuțit, el taie până după esofag și mai mult de jumătate din trahee, dar se oprește înainte de a atinge coloana vertebrală. Câtă precizie! Apoi verifică esofagul, traheea și din nou, cu aceeași atenție, cuțitul. Dacă nu a tăiat suficient sau dacă găsește cea mai mică asperitate pe cuțit, animalul nu mai este cașer.

 Următoarea fază este verificarea dacă animalul este sănătos, despre care sperăm să publicăm săptămâna viitoare.