Cine este calificat să fie șohet? Răspunsul pe care îl găsim în Mișna (secolul 2, era curentă) îi va uimi pe mulți: oricine. Asta nu înseamnă că toți erau calificați, doar că un șohet nu avea nevoie de certificat scris. Dacă spunea că știe puteai să ai încredere în el. În Yemen această situație s-a păstrat până la mijlocul veacului trecut. Mulți cunoșteau meseria de șohet, dar nimeni nu se gândea că ar fi nevoie de vreun document doveditor.

În Europa medievală cei care cunoșteau măiestria tăierii rituale s-au împuținat. În aceste condiții s-a ivit nevoia ca ei să dețină acte de acreditare. Ele se obțineau de la un rabin sau de la un șohet mai erudit după un examen teoretic și practic.

Fiecare oraș, fiecare sat și chiar fiecare cătun, dacă doreau locuitorii să mănânce carne, erau nevoiți să țină pe cheltuiala lor un șohet. Tăierile nefiind foarte dese, acestora le rămânea mult timp liber pe care îl dedicau studiilor talmudice. În multe comunități șohetul era singurul învățat în afara rabinului, ajutorul său chiar locțiitorul său. Cuvântul românesc pentru șohet este “haham”, ceea ce înseamnă înțelept, cuvânt folosit în imperiul otoman că titlul de rabin. Nimic mai elocvent pentru deosebitul respect de care șohetul se bucura în comunitate.

În vizită pe care am făcut-o vara aceasta la Târgu-Neamţ și-au depănat localnicii amintirile despre șohetul care era pe vremuri în târg. Târgoveții, supărați, pe drept sau pe nedrept, de purtarea acestuia au solicitat Șef-Rabinului Dr. Moses Rosen să le aducă unul mai bun. Șef Rabinul i-a liniștit și i-a sfătuit să se ie mulțumească cu cel pe care îl au, căci altul nu mai are de unde să aducă. Așa a și fost. După ce șohetul a plecat dintre cei vii, a rămas târgul văduvit.

În anii 60 și 70 ai veacului trecut a apărut în România un nou tip de șohet, șohetul voiajor. Una din figurile pitorești ale copilăriei mele era șohetul Rubinger de la Timișoara. El străbătea țara în lung și-n lat. Pe lângă tăiatul găinilor el era și un bun sfătuitor, singurul cu care evreii din comunitățile mici din Transilvania se puteau sfătui în acele vremuri tulburi.

Consumul pe scară largă a cărnii congelate a eficientizat munca șohetului. El a încetat să mai călătorească din din comunitate în comunitate pentru a tăia un vițel aici și o duzină de găini acolo. În condițiile unui abator modern el taie câteva zeci de vite sau câteva mii de păsări pe zi. Păcat doar că am pierdut contactul direct cu acești minunați sfătuitori.

Despre următoare fază, curățatul de seu și de nervul sciatic, vom publica cu ajutorul lui HAȘEM săptămâna viitoare.