“Taref”, deseori pronunțat ”Tref”, se traduce prin “sfâșiat de un predător”. Prin extensie se referă la orice animal vătămat astfel încât nu mai este corespunzător consumului conform Legii Iudaice. Printr-o extensie mai recentă el se referă la orice aliment care nu corespunde conform Legii Iudaice.
La păsări aceste cazuri sunt de regulă rare și nu trebuie făcută nicio verificare. Dacă, însă, când se deschide pasărea se găsesc organe vătămate, atunci trebuie întrebat rabinul dacă pasărea este cașer sau taref. Grea decizie. Dacă pasărea va fi găsită taref, o întreagă familie va fi nevoită să se mulțumească în acel Șabat sau în acea zi de sărbătoare doar cu pește. Nu aș vrea să fiu în locul rabinului care este pus să dea un asemenea verdict.
La animale, dat fiind că întâlnim destul de des plămâni vătămați, aceștia trebuie verificați. Dacă, de exemplu, plămânul e lipit de pleură atunci animalul este taref. Bineînțeles că această verificare se poate face numai înainte de a scoate plămânul. Printr-o crestătură șohetul își introduce mâna și verifică dacă nu cumva plămânul e lipit de pleură. Nimeni nu vede ce face el acolo. Numai Cel de Sus. Dacă dorește, el poate detașa plămânul fără ca nimeni să bage în seamă. Din acest motiv este stipulat că numai un om cu teama D-lui poate fi numit șohet. Pentru a fi numit rabin nu este stipulată o asemenea condiție.
Unde este limita dintre o vătămătură de care ai voi să nu ți cont și una care face ca animalul să fie considerat taref? Există o literatură amplă pe această temă, dar nici ea nu este suficientă. Numai cel care a petrecut ani de ucenicie într-un abator are capacitatea de a da un verdict autorizat.
Care era soarta animalului găsit taref? În zilele de pace și liniște el putea fi vândut, deși la preț puțin redus, vecinilor care nu erau evrei. Nu o dată a fost supus șohetul sau chiar rabinul care a decis că animalul este taref amenințărilor sau chiar violenței măcelarului care considera că verdictul i-a adus pagubă. Pentru a asigura imparțialitatea șohetului, care în multe cazuri era sărac și hrana familiei sale depindea de banii primiți de la măcelar, a fost statornicit în multe comunități ca acesta să primească aceeași plată dacă animalul e cașe sau taref.
Au fost însă perioade de restriște în care legi prin legi abuzive aceste vânzări către clienți care nu sunt evrei au fost interzise. În acele perioade, în care animalele taref mai foloseau doar ca hrană pentru câini, misiunea șohetului și a rabinului devenea și mai grea. Erau cazuri în care zi și noapte stăteau aplecați asupra cărților până reușeau să scoată verdictul că animalul este cașer.
Cine sunt acești șoheti, care aveau capacitatea de a se apleca zi și noapte asupra cărților, vom publica cu ajutorul lui HAȘEM săptămâna viitoare.