… din toate toți pomii grădinii vei mânca. Și din Pomul Cunoașterii Binelui și Răului nu vei mânca din el… (Bereșit/ Geneza 2:16,17)

În limba ebraică ”adam” este un substantiv comun care înseamnă ”om”. Textul biblic, când se referă la omul creat în a șasea zi a creației, îl numește doar ”omul” sau ”om”. Ca singurul reprezentant al speciei nu avea încă nevoie de  nume. Scrierile ulterioare, în special cele cabaliste, îl numesc ”adam harișon” care se traduce ”primul om”. Adam ca nume este rar folosit în literatura sacră iudaică.

Primului om totul i-a fost permis. O sigură restricție a avut: să nu guste din fructul Pomului Cunoașterii Binelui și Răului. În primele ore ale vieții sale el a încălcat această unică poruncă și ca pedeapsă a fost alungat din Grădina Edenului. Până astăzi noi toți suferim urmările acestei fapte.

La vârsta grădiniței, când am auzit pentru prima oară povestea, ne-am imaginat Grădina Edenului ca pe o livadă umbrită și plină de miresme, de neasemuit cu cea mai frumoasă grădină a vreunui palat. Ca oameni maturi, ar merita să regândim această imagine.

Rabi Eliahu Eliezer Desler, îndrumător spiritual la cea mai mare Ieșiva din Bnei-Brak la mijlocul secolului trecut, a perceput Grădina Edenului ca pe un cadru al unei condiții umane diferită de cea pe care o cunoaștem de-a lungul întregii existențe umane. Primul om cunoștea doar binele. Răul era pentru el de neconceput. Ispita nu  avea altă cale decât să vină din afară.

După ce a gustat din fructul oprit, el a dobândit, alături de cunoașterea binelui și  cunoașterea răului. Dorințele, care în Grădina Edenului erau toate spre bine, s-au împărțit, unele spre bine, unele spre rău.

Aceasta este până în zilele noastre condiția umană. Unele din dorințele noastre sunt spre bine, altele mai puțin. Nu suntem păcătoși în esență, suntem doar deschiși păcatului. Pentru a nu lăsa această deschidere să ne ducă pe căi nedorite nu avem altă cale decât să ne trecem fiecare imbold și fiecare dorință prin filtrul judecății și al conștiinței.