Pericopa aceste săptămâni (Numeri 1:1-4:20)  începe prin a ne descrie cum Dumnezeu i-a vorbit lui Moșe în pustiul Sinai, în Cortul Întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţară Egiptului, spunându-i: „Numărați  fiecare membru al adunării copiilor lui Israel, după famila sa, după casa părinţilor săi”.  (Numeri 1:1-2)

Acesta este începutul celei de-a patra cărți a Torei. Este începutul propriu-zis al pelegrinărilor prin deșert, după primirea Legii. Și întrucât este și începutul transformării copiilor lui Israel într-un adevărat popor, este perfect normal să se înceapă cu un fel de recensământ.

Am spus „un fel de” pentru că, deși aparent este vorba de o simplă contabilizare a oamenilor, este totodată și mult mai mult decât atât. Pentru că un recensământ este o numărătoare și atât.

Și atunci când mă gândesc la oameni ca cifre, nu pot să nu îmi reamintesc de faptul că anul acesta s-au împlinit 75 de ani de când, la  Auschwitz, naziștii au început să-i marcheze pe deținuți cu un număr tatuat pe piele. De-a lungul timpului am auzit de nenumărate ori amintirile supraviețuitorilor lagărelor de concentrare. Și aproape de fiecare data unul dintre momentele evocate era această experiență traumatizantă, șocul pe care îl aveau atunci când auzeau: „De-acum, numele tău este numărul tău!”, sau „Nu mai ești un om, ești un număr!”.

La așa ceva se poate ajunge atunci când oamenii sunt deposedați de individualitate, și devin simple cifre. Și prin această prismă, devine de neconceput ca D-zeu să-i fi cerut lui Moșe un simplu recensământ.

Așa încât trebuie să ne întoarcem din nou la textul biblic, dar de astă dată nu la traducere, ci la originalul ebraic, unde este scris „Seu et roș – ridică capul fiecărui membru al adunării copiilor lui Israel, după famila sa, după casa părinţilor săi”, iar peste câteva versete, atunci când aflăm cum s-a făcut acest „recensământ”, aflăm că, la porunca lui D-zeu, Moșe vaifkedem – „i-a luat unul câte unul” în fiecare trib „după generația lor, după familia lor, după casa părinților lor, bemispar șemot – după numărul numelor lor” (Numeri 1:19-20)

Deci nu numărul este cel important, ci „capetele”, „numele” care alcătuiesc aceste numere.

Pericopa acestei săptămâni descrie un moment crucial: după primirea Legii, după construirea Tabernacolului, evreii sunt pe cale să înceapă cei 39 de ani de pribegie prin deșert, ani meniți să-i transforme cu adevărat într-un popor, o națiune.

Și tocmai de aceea D-zeu poruncește acest „recensământ”. Pentru că Moșe are nevoie să îi ia „unul câte unul”, să îi cunoască, să le cunoască individualitățile pentru a putea astfel crea din ele un întreg, o comunitate.

Căci asta este cu adevărat o comunitate. Ea nu există în sine, nu este un scop în sine. Ea este doar suma tuturor personalităților fiecărui membru al său, și fiecare membru are dreptul și datoria să „își ridice capul”, pentru ca dorințele, nevoile, visele sale să poată fi astfel „numărate” și adăugate celorlalte, alcătuind astfel acea conștiință colectivă care este comunitatea.

Și fiecare lider are datoria, asemenea lui Moșe,  să nu omită pe nimeni din această „numărătoare de nume”. Dar și a numelor celor care nu mai sunt, dar care au clădit prezentul și au dat astfel viitorului posibilitatea de a exista.

….Această numărătoare a găsit 603.550 de nume. Tot atâtea câte cuvinte sunt în Tora. Și așa cum Tora este un întreg format din suma tuturor cuvintelor care o alcătuiesc, tot așa fii lui Israel este un popor format din totalitatea membrilor săi. Și de aceea, spunea Slonimer Rebe, aceasta este pericopa care se citește înaintea sărbătorii de Șavuot. Pentru a ne reaminti că primirea Torei, a cuvintelor ei, a înțelesurilor, învățăturilor și legilor ei, a fost și este un act colectiv îndeplinit de fiecare individ în parte. Și tot așa, adăuga el, Tora poate fi împlinită doar atunci când poporul evreu este unit.

…În curând urmează alegeri în Federația noastră. Alegeri care sunt totodată un recensământ. Ne-am numărat și am aflat că, cel puțin pe hârtie, suntem în jur de 7000. Poate că de fapt suntem ceva mai mulți, sau poate ceva mai puțini, dar suntem foarte aproape de numărul literelor din care este formată pericopa acestei săptămâni

Dar oare pentru câți dintre noi mai contează lecția identității și apartenenței? Câți dintre noi mai țin minte că omul nu poate și nu trebuie să fie o insulă, că trebuie să fim împreună, la bine și la rău, că numai împreună putem să supraviețuim, să fim o comunitate?

Este o bună ocazie ca fiecare dintre noi să numere numele tuturor celorlalți, pentru că într-o familie trebuie să îți cunoști frații, pentru a forma un întreg, așa cum literele acestei pericope formează întregul care este pericopa.

Haideți să arătăm că numele noastre merită să fie numerate împreună, că merită să fim împreună, pentru a împlini cuvintele Torei!

Șabat Șalom umevorah!