„Cât sunt de frumoase corturile tale, Iaacov, locuințele tale, Israel. Se desfășoară ca niște văi, ca niște grădini pe lângă râuri, ca niște cedri pe lângă ape, ca niște corturi pe care le-a înfipt Domnul!” (Numeri 24:5,6).

Dacă rostim în gând aceste cuvinte, cu ochii închiși, ne putem imagina cum se derulează înaintea ochilor noștri unul din acele materiale de prezentare ale Israelului care se difuzează în avioanele EL-AL atunci când se apropie momentul în care începe aterizarea.

Dar oare cine este cel care spune aceste vorbe în pericopa aceste săptămâni (Balak, Numeri 22:2-25:9)? Este oare Moșe care, simțind că i se apropie sfârșitul, își binecuvântează poporul? Sau este unul din marii profeți ai Israelului care vede, cu ochii minții, cum ar putea fi țara făgăduită cândva, într-un viitor mai îndepărtat de el decât sunt depărtați în trecutul său Patriarhii?

Ei bine… da… și nu! Este un profet, dar nu este un profet evreu! Este un magician, un proroc despre care înțelepții noștri spun că „Nici un profet ca Moșe nu s-a mai ridicat în Israel, dar unul asemenea lui a apărut în rândul neevreilor. Cine este el? Balaam, fiul lui Beor” și că „D-zeu l-a făcut pe Moșe pentru evrei și pe Balaam pentru celelalte națiuni” (Bamidbar Raba 20:1).

Acesta este omul care vorbește atât de frumos de evrei, care îi binecuvântează. La prima vedere, neobișnuit, dar nu neapărat surprinzător!

Surprinzătoare sunt însă împrejurările în care este dată această binecuvântare! Căci Balaam nu s-a întâlnit întâmplător cu poporul evreu! El a ajuns acolo adus de Balak, regele Moabului… pentru a-i blestema pe evrei. Și îi promite averi mari pentru această misiune!

Însă, în loc de blestem, Balaam binecuvântează. Și binecuvântează nu o dată, ci de trei ori. Binecuvântează și laudă poporul evreu. O face nu pentru că dorește asta, ci pentru că este un profet, un profet adevărat, un mare profet. Și, asemenea lui Iona, oricât s-ar împotrivi, el trebuie în final să respecte voința Divinității, căci „Așa glăsuiește cel ce ascultă cuvântul lui D-zeu, cel ce cunoaște gândurile Celui Atotputernic” (Numeri 24:4).

Balaam era un om onest. A încercat să-l mulțumească pe Balak, să-și îndeplinească sarcina pentru care a fost adus. Înțelepții noștri spun că el a fost singurul om care putea ști momentul în care D-zeu este mânios, și se folosea de acea clipă pentru a folosi acea furie divină pentru a nimici prin blesteme (Berahot 7a). Și atunci a încercat să se folosească de acest dar.

Într-un fel, tot asemenea lui Iona, a încercat să-l „păcălească” pe D-zeu. La sfatul lui Balak, s-a dus „în alt loc, de unde nu-l vei vedea tot, ci numai o parte din el vei vedea, iar tot nu-l vei vedea” (Numeri 23:13).

A încercat să profite de ce știa, probabil, despre copii lui Israel. Despre cât de cârtitori și încăpățânați sunt unii dintre ei. Cât de repede se plâng de probleme reale sau închipuite, cât de repede ajung să nu îl mai asculte și respecte pe D-zeu. Și a mizat pe faptul că, uitându-se doar la cei ce se răzvrăteau, să aprindă acea mânie, și să-i poată blestema pe toți.

Balak și Balaam au încercat să facă ceea ce au încercat mulți alții apoi, de-a lungul timpului. De câte ori nu am văzut sau nu am auzit acuzații la adresa poporului nostru bazate pe astfel de groaznice generalizări? Pentru că printre primii comuniști au fost și evrei, atunci aflăm că evreii au adus comunismul. Pentru că printre cei care au speculat necinstit la bursă au fost și evrei, atunci înseamnă că evreii au provocat criza economică. Și tot așa, mereu și mereu…

Dar tot mereu și mereu, chiar dacă uneori D-zeu ne pedepsește, nu ne lasă să fim nimiciți. Pentru că el vede dincolo de greșelile noastre, dincolo de prezentul care poate nu este cel care ar trebui să fie.

El vede potențialul care există în noi. Potențialul care, în cele din urmă, se transformă în realitate. În cărți! În descoperiri științifice! În muzicieni! În invenții! Dar mai ales în acea minune care este Statul Israel, creație a oamenilor, a evreilor care au reușit, în ciuda tuturor Balak-ilor, să transforme deșertul în „grădini pe lângă râuri”.

Potențialul acesta există în fiecare dintre noi. Și menirea noastră, ca evrei, ca oameni, este să ni-l descoperim, să avem încredere în el, și să-l transformăm în fapte! În fapte bune!

Pentru noi, pentru comunitățile noastre, pentru evreii de pe întreg mpamondul, pentru toți oamenii din lume!

Fie să ajungem să trăim cu toții ziua în care nici un om nu va mai fi „rob în Egipt” și întreg Pământul va fi  aidoma unor „corturi pe care le-a înfipt Domnul!”.

Șabat Șalom u’mevorah!

Să aveți cu toții parte de un Șabat liniștit și binecuvântat, așa cum ne-a binecuvântat D-zeu prin gura lui Balaam!