Pericopa Mișpatim

Și acestea sunt judecățile pe care să le pui înaintea lor: Când vei cumpăra un sclav evreu … (Șemot/Exodul 21:1,2)

Cine lovește un om și acesta moare … (ibid 21:12)

Când un om va dezveli o groapă sau când un om va săpa o groapă și nu o va acoperi, și un bou sau un măgar va cădea acolo, stăpânul gropii să plătească (ibid 21:33)

În pericopa anterioară, pericopa Itro, am citit despre cel mai înălțător moment din întreaga noastră istorie: La poalele muntelui Sinai întreg poporul și-a depășit condiția de simplu muritor și a auzit glasul lui D-zeu rostind cele zece porunci.

Ce ar fi fost firesc să urmeze? Eu m-aș fi așteptat la ritualuri sacre menite să ne înalțe sufletele și să ne apropie din nou de D-zeu pentru a retrăi cel puțin un vag ecou al revelației sinaitice.

Ceea ce urmează e mai mult decât dezamăgitor: legi referitoare la cele mai prozaice și chiar mai neplăcute aspecte ale vieții precum comportamentul față de sclavi, pedepsirea răufăcătorilor și despăgubirea păgubiților. E drept, și acestea trebuie undeva reglementate, dar de ce tocmai aici, atât de aproape de revelația sinaitică? Instrucțiunile pentru clădirea Tabernacolului[1], pentru hainele Cohenilor[2], pe care ne-am fi așteptat să le găsim aici, le găsim de-abia în pericopele următoare, iar regulile referitoare la ofrande le găsim de-abia la începutul cărții Vaikra/Levitic.

Ca și cum D-zeu ne-ar spune: Ca să vă apropiați de Mine, aveți nevoie și de un ritual, dar nu el este partea cea mai importantă. Întâi de toate respectați drepturile celor mai vulnerabili membrii ai societății, pedepsiți răufăcătorii, iar dacă ați făcut vreo pagubă, căutați s-o reparați.

Pentru noi, cei din generațiile de după distrugerea Templului de la Ierusalim, aceasta este o neprețuită consolare: Nimic nu ne apropie mai mult de D-zeu, decât respectarea drepturilor celor vulnerabili, pedepsirea răufăcătorilor și repararea grabnică a daunelor.

[1] Templul mobil din deșert

[2] Preoții din Templu