Pericopa Șmot 5776
Și au fost toate sufletele ieșite din coapsele lui Iaakov șaptezeci de suflete și Iosef a fost în Egipt. (Exo 1:5)
Cititorul care a uitat deja cele povestite în cartea Bereșit (Geneza) ar putea înțelege că Iosef s-ar fi născut în Egipt. Pentru a evita această ambiguitate, în traducerile în limba Română s-au folosite formulele “Iosif era de mai înainte în Egipt” și” Iosif era atunci în Egipt”.
Dar care este oare rostul ambiguității din textul original? Rași, bazat pe o sursă din Midraș are ce învăța din text așa cum este el scris: că atunci când a fost în Țara Egiptului el a fost și a rămas Iosef. Putea oare să fie altfel? Da. Faraonul l-a onorat cu numele egiptean Țofnat Paaneah, ceea ce înseamnă Deslușitorul Tainelor. Doar o singură dată este amintit acest nume în Tora. Iosef și-a sfidat patronul și a rămas Iosef.
Ce înseamnă diaspora? Ea nu înseamnă neapărat oprimare și înjosire. În primii ani petrecuţi pe pământul Egiptului Iosef și frații săi s-au bucurat de belșug și onoare. Înrobirea a început numai în momentul în care egiptenii s-au simțit amenințați de faptul că ne-am înmulțit foarte repede. Dacă ne-am fi înmulțit ca toate popoarele poate am fi trăit în Egipt până astăzi în pace și liniște, poate chiar mai bine decât pe pământul zbuciumat al Israelului. Se ridică atunci întrebarea: De ce este diaspora considerată a fi rea în sine?
Diaspora este o situație în care identitatea unui popor este amenințată. Populația majoritară încearcă să își impună limba și cultura, ceea ce nu este un păcat. Acceptarea ei în anumite limite este o necesitate și pentru pribegi. Dacă însă aceste limite sunt depășite, identitatea pribegilor este în pericol.
Suntem, din puțina istorie pe care o cunosc, singurul popor care s-a cristalizat într-o țară care nu este a lui. HAȘEM a văzut că ne așteaptă o lungă diaspora și ne-a pregătit pentru ea deja din leagăn.
Cartea pe care începem să o citim, Exodul este numită în ebraică după primul ei cuvânt ȘMOT ceea ce se traduce “Numele”. La prima vedere nu este în titlu ci un simplu indicator. O privire mai în profunzime ne schimbă însă înțelegerea. Ceea ce ne-a făcut vrednici de a fi eliberați din robia Egiptului a fost faptul că ne-am păstrat identitatea și aceasta s-a putut doar păstrându-ne numele.
Comments
Pericopa Șmot 5776 — No Comments
HTML tags allowed in your comment: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>