Despre cimitire în pericopa Haiei Sara
Nu, domnul meu,ascultă-mă: Câmpia cu peștera care este acolo ți-o voi da, în fața fiilor neamului meu ți-o voi da, înmormântează-ți mortul. (Bereșit/Geneza 23:11)
Și a grăit [Avraham] către Efron în fața neamului țării: Dar dacă vrei să-mi faci un bine ascultă-mă, voi da bani pețul câmpiei [și] primește-i de la mine și îmi voi înmormânta mortul acolo. (Ibid 23:13)
Stranie negociere! Patriarhul Avraham are nevoie de un loc de mormânt pentru a o înmormânta pe Sara. Efron îi oferă un loc gratuit, dar Avraham ține morțiș să plătească. Până la urmă Efron se îmbună și e dispus să accepte un preț mai mult decât piperat. Ce urmărea Avraham și ce urmărea Efron în această negociere?
Efron, din dorința de a se arăta mărinimos, a încercat să prezinte tranzacția ca pe un dar. Desigur el nu ar fi făcut un asemenea dar fără să fi primit mai întâi ”o generoasă dovadă de prietenie”.
Pentru patriarhul Avraham, a primi câmpia și peștera în dar nu era de ajuns. Un dar poate în anumite condiții fi revocat. O vânzare la un preț corespunzător nu mai poate fi revocată. El a fost intersat să plătească un preț mult mai mare decât valoarea terenului doar pentru a se feri de orice posibilitate de revocare a vânzării.
Strădania patriarhului Avraham a dat roade. Au trecut trei milenii și jumătate și osemintele patriarhilor din peștera Mahpela se odihnesc în locul lor. Niciun tâlhar de morminte, niciun arheolog și niciun dezvoltator urban nu le-a tulburat liniștea. În anii de restriște accesul nostru la mormintele strămoșilor a fost limitat, uneori chiar oprit. Chiar și în aceste vremuri osemintele s-au bucurat de tot respectul ce li se cuvine.
Neamul nostru a învățat lecția. Fiecare comunitate sau obște evreiască ce se întemeia își cumpăra cu bani grei o parcelă pentru cimitir. Chiar în situațiile în care autoritățile erau generoase și ofereau comunității teren gratuit pentru cimitir, comunitățile prferau să-l cumpere.
Strădania lor, cel puțin în România, a dat roade. Cu puține dar tragice excepții cimitirele evreiești de pe teritoriul României au trecurt anii grei ai nazismului și ai comunismului fără a fi profanate.
E răspunderea noastră, puținii evrei rămași în România, să ne îngrijim de aceste cimitire. Descendenții, acolo unde mai sunt, trebuie să-și asume și ei partea lor de răspundere.
Din acest joc de generozitate şi neîncredere s-a ajuns la un rezultat trainic.